De ce mi-e atat de greu sa va impartasesc voua, prietenilor mei din totdeauna, ce am pe suflet ? De ce nu pot sa-mi exprim sufletul in fata voastra ? De ce va las mereu sa vedeti doar partea amuzanta a durerii pe care o simt, desi stiu ca ochii ma tradeaza ? De ce de fiecare data cand simt ca sufletul meu nu e pe calea corecta, aleg sa zambesc si sa ma prefac ca nu ma afecteaza ? Adevarul e total diferit de ce arat. Si m-am saturat sa ma simt duala, sa nu-mi gasesc linistea si pacea, sa zambesc si sa nu vorbesc cu sufletul - ci cu mintea. M-am saturat sa existe doua suflete in mine. Adeseori dau vina pe zodie. Nu e asa. Nu e doar ea de vina pentru dualitatea mea. Si nu va spun ce simt pentru ca mi-e teama ca nu o sa intelegeti. Nu inteleg eu dar voi...Cum sa va rog sa intelegeti depresiile mele zilnice, starile mele de spirit schimbatoare ? Cum sa va acuz ca aveti incredere in mine, cand eu nu am incredere in mine ? Cum sa plang in fata voastra, daca nu plang nici macar pentru mine... Dezamagirea nu o accept pentru mine, dar verbal in fata ta. Si a ta. Si a ta... Si mi-e dor sa vorbesc cu voi. Mi-e dor sa-mi manifest sentimentele exact asa cum le traiesc. Dar cum sa fac asta cand mi-e atat de teama ca nu voi fi inteleasa ? Asternandu-mi gandurile pe hartie, realizez ca mi-e mai teama de reactia voastra decat de propriile mele sentimente. Mi-e teama sa nu ma considerati slaba, cand mereu fac pe invincibila. Mi-e teama sa nu credeti ca exagerez trairile de zi cu zi. Totodata stiu, ca exista un numar de persoane, pe care sunt binecuvantata sa ii am ca prieteni, care vad dincolo de zambete, de emotii false, de trairi amanate. Dar nici cu voi nu pot vorbi, nici voua nu va pot arata sufletul meu pentru ca voi sunteti adevaratii puternici, invincibili, care spun ce simt si ce traiesc fara sa le fie teama ca ceilalti nu inteleg. Mi-e dor de acasa. De casa sufletului meu. Mi-e dor de mine... Cateodata mi se pare ca viatra voastra e asa simpla, comoda, uimitor de placuta...Si-mi doresc si eu liniste si comoditate. Nu aveti cum sa ma invinuiti pentru asta. La urma urmei, toti ne dorim. Si imi mai doresc sa ma simt intreaga, palpabila, umana. Dar cum fac asta ? Cum imi redau increderea in propriile forte ? Exista oare o sursa de fericire continua pe care voi ati gasit-o ? Daca da, unde e?
In sufletul vostru...
Sau poate ca sunteti si voi la fel ca mine. E mai simplu sa zambesti decat sa plangi. E mai simplu sa nu-ti arati adevaratele trairi. E mai simplu sa iubesti, decat sa te lasi iubit. Poate ca in fiecare dintre voi exista o continua lupta intre doua suflete. Dar ochii vostri nu va tradeaza. Asa ca tind sa cred ca nu. Ca voi sunteti puternici, invincibili, dar umani. Eu in schimb, ma simt umana si atat. Obisnuiam sa ma descriu ca o sensibila puternica si stiu ca asa eram ! Dar ceva s-a rupt. Sufletul sensibil a pierdut lupta in fata sufletului puternic....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu