Cum am ajuns sa te iubesc draga PNL…

         Imi amintesc perfect...eram imbracata elegant, camasa neagra si pantaloni negri, pantofi cu toc prea inalt…Aveam atatea emotii de parca de sedinta acelui sfarsit de septembrie depindea intreaga mea existenta. Nu reuseam nici sa fumez, nici sa-mi beau cafeaua desi corpul meu avea nevoie de o doza cat mai mare. Mare, mare.

Ora 18:00 – sunt invitata in sedinta. Tremur. Uit sa respir. Hai Cristina, nu fi copil.

Prea multi barbati in jurul meu, uit numele la a doua facultate la care sunt studenta…daca ma pun sa vorbesc in engleza? Zaresc o persoana de gen feminin, uite-o si pe a doua….Respiraaaa…inspiraaaa…expiraaa!!

S-a facut ora 19:30, sedinta s-a terminat. Viitorul meu sef ma anunta sa fiu acolo a doua zi la ora 14:00. Intrebarea mea e: cine stie sa ajunga aici? Eu nuuu :). Si cand s-a terminat sedinta? Eu am fost intrebata ceva?! Nu-mi amintesc nimic…


De atunci, a trecut un an...wow, un an!! Si in fiecare zi a acestui an am iubit tot ce am facut!

Au fost momente neplacute, momente pe care le-am urat din tot sufletul meu, momente normale si naturale. Dar nu prea reusesc sa mi le amintesc…

:X Iubesc sedintele care se termina ca o “cina in familie”, iubesc glumele lor, iubesc pana si Campania asta nesuferita.

:X Iubesc sa stau de vorba cu persoane pe care nu le cunosc, sa le aflu povestea.

:X Iubesc sa fiu amabila cu ei, cu ei toti.

:X Iubesc sa zambesc unei persoane de la capatul firului telefonic.Stiu ca ea simte asta.


Brb revin, ma cheama seful :*